Cand va servi sportul de tineret cu adevarat nevoile copiilor sportivi?

„SERVESTE ASTA MAI INTAI NEVOILE COPIILOR SPORTIVI?”

Iata o intrebare simpla pe care ar trebui sa si-o puna fiecare persoana implicata in sportul de tineret (parintii, antrenorii, oficialii, etc.) de fiecare data cand se ia o decizie, se implementeaza vreun program, sau pur si simplu se inscriu intr-o competitie.

De foarte multe ori lucrul asta nu se intampla. Nimeni nu-si pune intrebarea asta. Ei bine, daca ne dorim ca un copil sa se tina de sport, ar fi bine ca deciziile pe care le luam sa le indeplineasca dorintele si nevoile. Cu toate acestea, din nou si din nou, deciziile sunt luate, programele sunt implementate, echipele se formeaza si competitiile sunt structurate in asa fel incat sa satisfaca nevoile adultilor fie ei in pozitii de administratie, antrenori sau parinti, dar nu si ale copiilor. Rareori organizatiile se intreaba „Este lucrul asta cel mai bun pentru copil?”. As putea spune ca este o nebunie si o situatie care poate fi distructiva pe termen lung. Asta este si motivul pentru care 70% dintre copii renunta la sportul de tineret pana in scoala gimnaziala.

Ca sa fiu sincera, cred ca cele mai multe programe sportive de elita nu sunt proiectate in asa fel incat sa intalneasca nevoile copiilor, ci ambitiile adultilor.

Asa ca am strans in acest articol 6 situatii cand nevoile copiilor sportivi nu sunt satisfacute si ce am putea face pentru a remedia situatia:

Politica adultilor in domeniul sportului de tineret. Am obosit vazand cum antrenori buni nu sunt angajati, copii care nu sunt selectionati, si organizatii sportive pentru tineret care iau decizii bazate pe ego-uri si pe ideea de a-i face pe adulti fericiti, in detrimentul copiilor. Avem nevoie de oameni care sa vada imaginea de ansamblu, si dincolo de echipa copilului sau, de oameni care sa puna pe primul loc binele tuturor copiilor, pentru ca multe decizii sunt luate in functie de ego-ul unui parinte si grija pentru un singur copil – al sau. Despre asta am mai scris si in alte articole despre parentingul sportiv pe care le puteti gasi aici.

Competitii si nivel de joc care nu se potrivesc nivelului si nevoilor copilului. Jocul copiilor n-ar trebui sa arate ca versiunea pentru adulti, care se joaca cu cele mai complicate reguli, cei mai multi jucatori si cele mai mari spatii. Ganditi-va, nu avem scaune si banci pentru adulti intr-o scoala primara, avem mobilier pentru copii. Nu predam functiile unui copil de clasa a II-a, pentru ca „asa va arata matematica mai tarziu si trebuie sa ii pregatim de pe acum”. In cazul in care in sporturile de echipa versiunea pentru copii arata ca versiunea pentru adulti, o facem grestit si NU SERVIM NEVOILE COPIILOR!

Sa ii fortam pe copii sa aleaga un singur sport de mult prea mici, si neinvatarea abilitatilor fundamentale de miscare inainte de insusirea tehnicilor specifice sportului respectiv, lucru care conduce la cresterea ratei de accidentare si epuizare. Chiar zilele trecute am gasit un studiu in Orthopaedic Journal of Sports Medicine in care se discuta punctele slabe ale specializarii intr-un singur sport de la o varsta frageda si mult prea multele ore de activitate organizata inainte de varsta de 12 ani, printre rezultatele cercetarii reiesind:

• 54,7% dintre parinti si-au incurajat copiii sa se specializeze intr-un singur sport;
• 57,2% dintre parinti si-au dorit pentru copiii lor ca acestia sa practice un sport la un nivel profesionist (doar 4% dintre copiii sportivi in liceu mai practica un sport si in facultate si doar 1% la nivel pro);
• Copiii ai caror parinti au investit in antrenori personali si antrenamente private au un risc mai mare de accidentare decat acei copii care n-au facut-o.

Lasati-i pe copiii mici sa incerce mai multe sporturi. Sa-l fortezi pe un copil de 9 ani sa joace numai fotbal sau orice alt sport si facandu-l sa promita sa nu joace un alt sport NU SERVESTE BINELE ACELUI COPIL! Cu toate acestea, se intampla atat de des! Sau faptul ca antrenorii nu ofera practica miscarilor fundamentale in sportul respectiv, la fel, nu-i serveste binelui copilului. Trebuie sa oprim schimbarea rapida a dezvoltarii fizice normale a copiilor nostri doar de dragul de a castiga nu stiu ce medalii si trofee.

Identificarea timpurie a „talentului”, cand e clar ca sunt alesi copiii mai mari, si nu cei mai buni. Gandul antrenorilor ar trebui sa fie acesta: „cat mai multi copii posibil, pe o perioada cat mai indelungata, in cel mai bun mediu posibil”. Ma adresez acum antrenorilor: invatati-i pe toti, oferiti resurse unui numai cat mai mare de copii posibil, lasati-i sa creasca si vedeti apoi ce se intampla.

Coordonarea si antrenoriatul parintilor de pe marginea terenului (sau drumul spre casa dupa meci). Am spus-o de nenumarate ori. Nici nu stiu daca mai e cazul sa detaliez. Ideea e simpla: lasati-l pe antrenor sa antreneze, pe arbitru sa arbitreze si asa mai departe. Singurul lucru pe care un parinte trebui sa-l faca este sa-si sustina copilul neconditionat si sa faca cativa pasi inapoi. Ca sa ne amuzam un pic gasiti aici Tipuri de parinti pe care-i intalnesti pe marginea terenului de sport. Ca sa luam lucrurile in serios, ti-as recomanda Singurele cuvinte pe care un parinte ar trebui sa i le spuna copilului sau despre sport (sau orice alta performanta).

Antrenorii care creeaza un mediu de invatare care este cel mai putin eficient mod de a transmite cunostintele. Am scris zilele trecute despre cum nu ar trebui tu, ca parinte, sa tolerezi un antrenoriat negativ si ce ai putea face in schimb. Te rog, chiar te rog, sa citesti si sa transmiti mai departe si catre alti parinti de copii sportivi. Ne dezamagim copiii atunci cand ignoram daunele foarte reale pe termen lung ale antrenoriatului abuziv pentru festivitati trecatoare si rezultate pe termen scurt. In plus, exista mult mai multi antrenori care nu abuzeaza verbal jucatorii obtinand aceleasi rezultate si, in acelasi timp, construind oameni excelenti.

Convingerea ca un comportament abuziv fata de copii este acceptabil atata timp cat obiectivele adultilor sunt atinse poate fi periculoasa. Vedem acest lucru in toate sporturile de tineret la toate nivelurile de joc. Atata timp cat copiii castiga, comportamentul inacceptabil nu numai ca este permis si iertat, dar in multe cazuri poate fi chiar sarbatorit si rasplatit. Este o viziune pe termen scurt. Acesta este un sprint catre linia de sosire gresita cand permitem mijloacelor gresite sa justifice scopurile gresite. Ce e de facut? Gasiti in articolul despre care vorbeam mai sus.

Subiectul pe care l-am abordat astazi este unul complex, dar am sa ma opresc momentan aici, lasandu-va cu intrebarile de mai jos:

Daca esti antrenor sau ai o functie de administratie in domeniul sportului, te rog, inceteaza sa mai iei decizii inainte de a-ti pune intrebarea “Le este de ajutor asta copiilor pe care-i antrenez?”

Daca esti parinte care ii inscrie sau si-a inscris copilul la o activitate sportiva, intreaba organizatia respectiva “Cum il ajuta pe copilul meu formatul acestei competitii?”

Sportul de tineret trebuie sa-i puna pe primul loc pe copii pentru a construi o experienta incredibila.

Sunteti de acord?

Alte articole utile despre parentingul sportiv si antrenamentul mental la tinerii sportivi gasiti in categoria MENTAL COACHING din blog.

Curiosi sa aflati mai multe? Urmariti-ma si pe pagina mea de Facebook, sau pe Instagram, locul unde postez constant tot felul de chestii interesante.