Cel mai bun prieten al copilului meu? Nu, nu sunt eu!

Cel mai bun prieten al copilului meu trebuie sa aiba 13 ani si nu 40!

Iata care-i adevarul: daca sa fii cel mai bun prieten al copilului tau ar fi fost suficient pentru a-l creste cu succes, probabil ca toti am fi facut-o asa. Dar, rolul nostru este mult mai complicat decat atat. Copiii si adolescentii chiar au nevoie de limite, ghidare si organizare. In acelasi timp, pe parcursul transformarii lor din adolescenti in adulti, au nevoie si de o separare, individualizare sanatoasa fata de noi.

Rolul nostru de parinti este acela de a-i invata, indruma si de a le face cunoscute consecintele actiunilor lor atunci cand gresesc. Daca "aluneci" spre a fi cel mai bun prieten al copilului tau, este aproape imposibil sa-i stabilesti limite in comportament atunci cand acesta este unul nepotrivit.

De aceea, consider ca trebuie sa fiu mai mult parinte decat "cel mai bun prieten", astfel voi creste un copil care isi va cunoaste limitele si care va avea o stima de sine crescuta.

Am observat in ultima vreme cum o multime de parinti incearca sa fie prietenii copiilor lor – multi cedeaza la cerintele lor pentru ca vor sa fie un parinte "cool". Si am mai observat ceva, ca educatia "moderna" lasa copilul sa se exprime, chiar daca acest lucru inseamna sa-ti raspunda urat, sa-ti tranteasca usa in nas sau sa nu-si faca temele daca nu are chef.

Sa fii mai degraba prieten decat parinte pare mai usor sau mai confortabil – cel putin la prima vedere. Dar, adevarul este ca pe termen lung asta creeaza probleme grave, pentru ca lucrurile devin confuze pentru ei. Creeaza limite deficitare, iar copilului ii vine foarte greu sa se raporteze in mod adecvat altor adulti. In plus, cred ca astfel de copii nu se dezvolta in adulti cu stima de sine. De ce? Pentru ca ajunge la scoala, unde mai sunt cateva sute de copii ca si el si va fi dezamagit, pentru ca eu (parinte) i-am spus ca are intotdeauna dreptate si ca poate sa faca absolut ce doreste el, cand doreste el, sau chiar sa tipe la mine daca vrea, pentru ca nu-i asa?... eu sunt "cel mai bun prieten" si putem sa ne si batem parte in parte daca e cazul, sau poate sa ma strige prin casa "ce mai faci ba c...ie"!

Cand iti tratezi copilul ca pe prietenul tau, ii spui automat ca este egal cu tine, si ca autoritatea lui este egala cu a ta.

Prietenii nu-si lasa prietenii sa nu-si faca temele. :)

As vrea sa trasez o distinctie aici. Poti fi prietenul copilului tau, dar nu si confidentul lui (sa ii impartasesti din problemele tale sau alte discutii complexe pentru care el nu este pregatit la aceasta varsta). Cheia este in a avea o prietenie responsabila cu copilul tau.

Stii vorba aia "prietenii nu-si lasa prietenii sa conduca bauti?". Ei bine, cam la fel este si cu prietenii nu-si lasa prietenii sa nu-si faca temele. Prietenii nu-si lasa prietenii sa gaseasca scuze pentru esecul lor. Prietenii nu-si lasa prietenii sa vorbeasca urat cu profesorii sau sa sfideze regulile clasei. Cam asta este tipul de prieten care ar trebui sa-i fii copilului tau. Un prieten responsabil. Iar modelul unei prietenii responsabile este identic cu cel al unui parenting responsabil.

Mi se pare ca astfel cresti un copil care va sti ce vrea in viata si care nu clacheaza atunci cand va vedea ca nu toata lumea este de acord cu el, ca nu mai este "buricul pamantului" si rasfatatul tuturor.

Deci da, impun limite copilului meu, sunt parinte pentru copilul meu. Si chiar daca el va fi cateodata suparat pe mine, sunt convinsa ca va creste un adult responsabil, un BARBAT si nu un BAIAT razgaiat al carui "cel mai bun prieten" a fost mama!

Na, ca am spus-o!!! :)

Te invit sa citesti si articolul Cum sa cresti un copil recunoscator intr-o lume a exceselor. Cu siguranta il vei gasi util.

Curiosi sa aflati mai multe? Pe mine ma gasiti si pe Instagram, unde postez constant sfaturi pentru o viata sanatoasa si frumoasa!